«“Poarta Dealu – Vânătorilor”, construcție emblematică pentru orașul nostru, așa cum nu am văzut-o vreodată!
Chiar dacă Institutul Național al Patrimoniului a finanțat „în salturi” timp de aproximativ 2 ani acest proiect și mai are mici retușuri de realizat, până la finalul săptămânii, strada Aleea Coconilor va fi redeschisă, iar un monument istoric de clasa A, datând din secolul al XVII-lea, va fi redat comunității târgoviștene!»
Anunțul vine cu motovat entuziasm din partea primarului municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan care, prin acestecuvinte face, în fapt, o invitație către unul obiectiv istoroc și… turistic cu ecou în secole și mai cu seamă în inima… orașului cetate unde au domnit 33 de domnitori!
Poarta Dealu-Vântorilor va deveni una dinte atracțiile istorice și turistice de rangul I pe tărâmul Munteniei („Țara Româneacă”).
****Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criș, Gumelnița, Coțofeni, apoi din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane (sec. I-III) și apoi bizantină (sec. V-VI). În cartierul Suseni din Târgoviște s-au găsit urme ale unei așezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, s-a format o așezare rurală în sec. XII-XIV, din care s-a dezvoltat târgul medieval.
Epoca medievală
Perioada medievală i-a adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali.
Nicolae Iorga crede că la Târgoviște a avut loc bătălia (datând-o în 1369) dintre voievodul Transilvaniei Nicolae Lackfi și pârcălabul Dragomir al cetății Dâmboviței în vremea domniei lui Vladislav I, alias Vlaicu-Vodă, câștigată de români. Este de reținut că, în cronica arhidiaconului maghiar Ioan de Küküllö, se pomenește de existența, pe locul unde se află astăzi orașul, a unei fortificații, căci „voievodul Nicolae, după ce a trecut cu oastea […] râul Ialomița luând cu putere întăriturile ridicate de valahi” este nevoit să se retragă. O dovadă că orașul exista încă de atunci și că românii s-au bătut cu îndârjire.
Prima mențiune a orașului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole. Schiltberger menționează că Târgoviște (în text: Türckisch) este unul dintre „cele două orașe de vază” ale Valahiei, alături de Curtea de Argeș (în text: Agrich).
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. În actele interne, Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân când, într-un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, se vorbește despre „[…]însuși orașul domniei mele Târgoviște[…]” (DRH, B, vol. I). Din acest act se poate înțelege că, la acea dată, aici funcționa o reședință voievodală fortificată. De altfel, săpăturile arheologice confirmă această supoziție, datând perioadei lui Mircea cel Bătrân: o casă, prima biserică-paraclis, o curtină și urme ale unei palisade (palancă) de lemn de mici dimensiuni. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei. Ultimele cercetări arheologice însă, au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici încă înainte de Mircea cel Bătrân.
Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de „Io. Mircea I Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Almaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori”, așa cum semna tratatele sale de alianță.
În această perioadă, Târgoviște deja beneficia de un statut privilegiat, fiind cel mai important centru economic și cultural al Țării Românești, fapt favorizat și de poziția sa la răscrucea unor importante drumuri comerciale.
Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan al II-lea, ce stabilește privilegiile vamale ale târgoveților locali și drepturile de care beneficiau aceștia în țară. Din 1451 datează prima culegere de legi făcută de grămăticul Dragomir, din porunca voievodului Vladislav II.
Vlad Țepeș urcă pe tron în 1456 cu sprijinul prietenilor săi Ioan Huniade și Ștefan cel Mare și se înscrie în istorie pentru victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolului. În timpul domniei sale a fost construit Turnul Chindiei, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului.
Voievodul Radu cel Mare reclădește începând cu 1499 biserica „Sf. Nicolae din Deal”, cunoscută azi ca Mănăstirea Dealu, care va fi terminată de urmașul său Vlad cel Tânăr. Pictura acesteia va fi realizată în 1514 sub Neagoe Basarab, de zugravul Dobromir din Târgoviște. Tot Radu cel Mare a început și construcția bisericii mitropolitane „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, terminată în anul 1520 de Neagoe Basarab (actuala Catedrală arhiepiscopală din Târgoviște, cu hramul Înălțarea Domnului, a fost ridicată între anii 1892-1895, după dărâmarea bisericii mitropolitane aflate pe locul vechiului sediu al Mitropoliei Țării Românești).
Istoricii sunt de acord că, după toate probabilitățile, la Târgoviște a activat primul meșter tipograf din Țara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei cărți în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Evangheliarul” (1512). Către mijlocul aceluiași secol activitatea tipografică este reluată la Târgoviște de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un „Molivelnic” (1545) si un „Apostol” (1547).
În anul 1585 Petru Cercel a ctitorit Biserica Domnească din Târgoviște, construcție din cărămidă, de plan cruce greacă înscrisă, cu trei turle și un amplu pridvor deschis pe coloane, monument care atestă maturitatea arhitecturii muntene din secolul al XVI-lea. De numele lui Petru Cercel se leagă și lucrările de reconstrucție și amplificare de la Curtea Domnească. Mihai Viteazul a reușit în 1600, pentru prima oară, Unirea celor trei principate românești – Țara Românească, Moldova și Transilvania. Prestigiul lui de apărător al creștinătății era recunoscut în toată Europa. Trădarea si uciderea lui a fost plânsă de toți românii. În timpul său, Târgoviște este ocupată de turcii lui Sinan Pașa, care fortifică zona centrală. În octombrie 1595, trupele creștine ale Ungariei și ale lui Mihai Viteazul eliberează orașul, care suferă însă mari pagube.
Matei Basarab (1632-1654) a fost un mare sprijinitor al culturii. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei școli artistice, fără de care „explozia” brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. El este cel care întărește și extinde fortificațiile orașului (unice la sud de Carpați), repară vechile biserici și construiește multe altele noi.
Constantin Brâncoveanu a asigurat timp de un sfert de secol (1688-1714) stabilitatea țării. În timpul său, reședința de vară a țării s-a aflat la Târgoviște, iar cea de iarnă la București. De altfel, unul dintre motivele detronării sale de către sultan, a fost „că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor”. După tragicul final al domniei sale, capitala s-a mutat la București, eveniment în urma căruia Târgoviște a început să piardă din puterea economică precum și din populație.
Se încheia astfel un capitol în care, timp de 3 secole și jumătate, Târgoviște a fost cel mai important centru cultural, comercial și militar din Țara Românescă și locul din care 40 de domnitori au emis acte de domnie.
Urmează un secol al domnilor fanarioți. Vechea cetate de scaun este cu adevărat părăsită și trecerea timpului afectează tot mai dureros din zidurile sale, ce ajung să fie folosite de boieri și unii localnici ca material de construcție pentru propriile case…
