Apoi dacă ajungeți în mândra Tară a Făgărașului, musai să vă bucurați gândurile, inima și… pofta și să ședeți la masă, că gazele vă vor omeni cum se cade…
„Scovarda era „prăjitura” emblematică a făgărăşenilor din timpurile vechi . Simplă şi fără prea multe pretenţii, dar gustoasă din cale afară – un fel de străbunică a binecunoscutelor gogoşi de astăzi. Nu lipsea din nicio şezătoare şi, acasă, fiecare gospodină păstra sub un ştergar ţesut de ea, câte un blid pentru copii şi pentru oaspeţi. Mama Ruţă ne-a lăsat reţeta cu limbă de moarte: „Făina stă în trocuţă la temperatura camerei. În mijlocul ei se face o gaură în care se toarnă un ulcior cu lapte acru de ghivol, câteva ouă aduse direct din cuibar, sare, zahăr şi bicarbonat stins cu oţăt! Aluatul se întinde cu sucitorul, se rupe frumos câte o bucată cu mâna şi se bagă în ceaun, la prăjit.
Eu am două nepoate la care ţâu ca la oichii din cap. Toată copilăria lor le-am răsfăţat cu scovărzi umplute cu gem. Le îndemnam mereu: mâncaţi cât mai sunt în putere şi vă mai poci face, că dup-aia o să le duceţi doru’ ” Şi ce dor ne mai e acum de ele… Ne lasă gura apă, nu alta! „ Așa povestește acum Alina ZARĂ, unul din sufletele de aur care ține viu Muzeul de Pânze şi Poveşti, la Mândra, în Țara Făgărașului.
Și… la drept vorbind, asta nu-i doar o poveste…. e ceva fain de tot, de pus la inimă, în blide și-n de amintiri. Și-i de păstrat așa, pentru pruncii de azi și de mâine.
foto: bucătaras.ro, cufarulcubucuri.wordpress.com
