Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, condusă de Sergiu Harea, a anunțat organizarea unui moment special în cadrul Expoziției Naționale „Produs Autohton”, care va avea loc în perioada 28–30 august, la Moldexpo.
Punctul de atracție al evenimentului va fi realizarea celei mai mari plăcinte cu vișină din Republica Moldova, cu o suprafață de 18 metri pătrați, modelată în forma cuvântului „AUTOHTON”, în încercarea de a stabili un nou record național.
Potrivit organizatorilor, inițiativa depășește simbolistica unui simplu record culinar și își propune să promoveze produsele autohtone și munca producătorilor moldoveni. „Plăcinta cu vișină este mai mult decât un desert, este gustul copilăriei, al duminicilor petrecute în familie și o tradiție transmisă din generație în generație. Prin acest record vrem să arătăm că ceea ce este al nostru merită să fie sărbătorit”, au transmis reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
La finalul demonstrației, uriașa plăcintă va fi împărțită tuturor vizitatorilor prezenți la eveniment, organizatorii invitând publicul să participe la una dintre cele mai spectaculoase acțiuni dedicate promovării produselor autentice moldovenești.

